Speranţă
Dă-mi, Doamne, mintea ţăranului român,
Trimite-mă la ţară să fiu pe hat stăpân,
Ridică-mi de pe frunte ruşinea ce m-apasă
C-am renunţat la furcă, la sapă şi la coasă.
Dă-mi, Doamne, braţul să mânuiesc securea,
De uscături şi vreascuri să primenesc pădurea,
Să-l mai scurtez de cap pe cel care o taie
Şi urlă, că-i cinstit, deşi este potaie.
Arată-mi, Doamne, calea succesului demers
De-a pronunţa sentinţe, nu numai într-un vers,
Căci fără de instanţă, pe rol, cu inculpaţi,
Nu vom aduce pacea şi liniştea-n Carpaţi.
Du-l, Doamne, pe român în universul viu
Şi lasă-mă cu dânsul, aproape eu să-i fiu,
Ocară să aduc acelui ce-a uitat
Că niciodată ţara n-o scoatem la mezat.
Dă-mi, Doamne, aripi, spre soare să-mi i-au zborul,
S-aduc căldura-n case, să luminez poporul,
Iar visele de veacuri care-au născut martiri,
Să fie chiar reale, nu simple născociri.
Nu-ţi mai întorce faţa, Doamne, asupra celor vii,
Ce-şi leapădă din faşă nevinovaţi copii,
Lăsându-i pradă milei purtată de străini,
Trădând că la origini s-au declarat creştini.
Întinde mâna, Doamne, bătrânului spăşit,
Că-i singur în ogradă, de lume părăsit,
Uitându-se, c-o viaţă, muncit-a pentru pentru ţară
Şi-n pieptul lui străluce „ Virtutea militară”.
Trimite către dascăli, Doamne, chemarea disperării,
Să mai găsească forţa, deschiderii cărării
Spre-a lumina destine, prin cartea românească
Necompromisă, încă, de-o lege mişelescă.
Mai ocroteşte-l, Doamne, pe cel din sănătate,
Sortit pradă uitării, cu mâinile legate
De acte normative, votate-n Parlament,
Lipsindu-i faşa sfântă, să facă-un pansament.
La cercetare, Doamne, degeaba te-ai gândit,
Nu mai există tema, e totul prăduit!
Veni-va vremea, de-o vrednică poruncă:
Să cercetăm stăpânii, ce-n iad o ţar-aruncă.
Ajută-i astăzi, Doamne, pe oamenii flămânzi,
Loviţi urât de soartă, dar încă foarte blânzi,
Că tristă va fi ziua, când toţi, din disperare,
Vor cere sânge, în loc de apă, în blidul de mâncare.
Mihai Hanganu
Piatra Neamţ
