TSD Piatra Neamt

luni, 26 noiembrie 2012

Lansarea cadidatilor USL-Roman 24.11.2012



                  Discurs susţinut de Victor Ponta, premierul României si preşedintele PSD , la Roman 
 Transcriere 
                                   Bună ziua, Roman, bună ziua, Neamţ!
             Vă mulţumesc pentru această primire călduroasă pe care ne-aţi făcut-o – să aveţi mare grijă, că alţii vor să vă ardă!
            Vreau să vă spun că la început, cei de la presa centrală spuneau că am venit aici pentru o doamnă. Eu am venit pentru dumneavoastră, am venit să vă salut, am venit să vă spun că trebuie să rezolvăm din problemele Romanului, din problemele Moldovei şi din problemele României. Am văzut, aveţi fete frumoase aici, la Roman, aveţi femei frumoase, care au mers la Bucureşti şi v-au făcut cinste – nu cred că aveţi nevoie de importuri de acest fel. Însă am fost împreună cu Crin Antonescu, cu Daniel Constantin, cu Liviu Dragnea, cu toţi cei pe care îi vedeţi pe scenă – am fost în zilele acestea şi la Iaşi, şi la Botoşani şi la Suceava, la Fălticeni, puţin mai devreme la Târgu Neamţ, ne-am văzut cu mii de oameni. Toţi ne-au spus acelaşi lucru: s-au săturat de ceea ce a fost în ultimii patru ani, au încredere în Uniunea Social Liberală, au încredere în Guvernul USL şi mi-au mai spus un lucru – „Jos Băsescu”!
            Eu vreau să vă spun că într-un fel – şi vă rog să mă înţelegeţi – doamna Udrea ne-a ajutat foarte mult. Dacă nu era doamna Udrea, mult mai greu dădeam jos Guvernul PDL. Dacă nu era doamna Udrea, poate nu câştigam la alegerile locale şi eu mă bazez pe doamna Udrea ca să-l dăm jos şi pe Băsescu. Dar dincolo de asta am venit la Roman să-i întreb pe oamenii de aici, din Roman, dacă lor în ultimii ani nu li s-a tăiat salariul. Li s-a tăiat, da? Le-au fost tăiate pensiile, le-au plecat copiii în străinătate să caute de lucru. S-a făcut piscina, dar s-a făcut spitalul? S-au făcut şcolile? S-a dat vreun leu în plus pentru cei care au mai mult nevoie de ajutor pentru agricultură, pentru sănătate, pentru profesori, pentru poliţişti, pentru pompieri?
            Am încercat în aceste şase luni, de când am scăpat de Guvernul PDL, să facem dreptate oamenilor. Dar pe 9 decembrie, cu sprijinul dumneavoastră, facem dreptate până la capăt. Cei care au furat, cei care le-au tăiat oamenilor banii trebuie să răspundă, nu să ajungă în Parlament. Vreau să vă rog să fiţi alături de noi pe 9 decembrie. Vreau să vă rog să fiţi alături de noi după aceea, când împreună, noi, cei din Guvernul USL, împreună cu toţi cei care trebuie să meargă să se bată pentru România din această regiune, regiunea Moldova, cea mai săracă din toată Europa, să facem totuşi o regiune mai bogată, o regiune în care oamenii să poată să trăiască din munca lor, o regiune în care să poţi să-ţi duci copiii la şcoală sau părinţii într-un spital. Sunt multe lucruri pe care trebuie să le facem împreună, nu mă interesează cine a venit din Bucureşti să candideze la dumneavoastră. Doamna Udrea a venit la Roman. La mine la Târgu Jiu a venit Dan Diaconescu. Ce mi-e Udrea, ce mi-e Diaconescu! Acolo i-a trimis domnul Băsescu.
             Pe mine mă interesează de viitorul Romanului, al Neamţului, al Moldovei. Sunt convins că împreună o să putem să facem o Moldovă mai puternică, o Românie mai puternică şi o să vin încă o dată să vă rog să-l votaţi pe Crin Antonescu preşedintele României, să aveţi încredere în noi şi să facem dreptate până la capăt!    
Mulţumesc, sănătate, să ne vedem de fiecare dată cu bine! Mulţumesc!

 Biroul de Presă al PSD presa@psd.ro twitter.com/biroupresapsd 25.11.2012
  Partidul Social Democrat Şoseaua Kiseleff, nr. 10, Sector 1, Bucureşti. CP 011346 Tel: +40 31 413 51 14 Fax: +40 31 413 51 99 www.psd.ro
 
                  Discurs susţinut de Liviu Dragnea, Secretar General al PSD , la Roman
 Transcriere
                          Bună seara! Aşa, să audă toată lumea cum se vorbeşte la Roman!
                 Oameni buni, am venit astăzi în faţa dumneavoastră să vă spun ceva de moldoveni: soţia mea e moldoveancă şi eu n-am înţeles până în aceste zile, când am umblat prin Moldova, de ce e aşa de frumoasă! Acum văd de ce e atât de frumoasă! Dar e şi jumătate olteancă. Eu sunt din Teleorman, din sud, şi am venit şi vin cu drag la dumneavoastră, am venit să prezentăm şi să susţinem candidaţii USL.
                Trebuie să înţeleagă colegii noştri că ei merg în Parlament nu pentru ei, merg pentru dumneavoastră, ei merg pentru că pe 9 decembrie vot pentru USL înseamnă vot pentru România puternică. Grupul de parlamentari din Neamţ trebuie să meargă în Parlament şi să aibă în primul rând în mintea lor programele de dezvoltare pentru Neamţ, programele de dezvoltare pentru Roman, trebuie să nu uite că cei care i-au trimis în Parlament sunteţi dumneavoastră, noi doar vi i-am propus. Dumneavoastră votaţi, dumneavoastră hotărâţi dacă ei merg sau nu în Parlamentul României. Pe 9 decembrie noi vrem să votăm cu toţii România puternică. Ăsta este proiectul nostru, este un proiect de ţară, este un proiect pentru o naţiune. Nu mai vrem şi n-o să se mai întâmple în anii următori cum s-a întâmplat în anii trecuţi să se guverneze de pe o zi pe alta, să ne mai întâlnim astăzi şi să vedem de unde mai dăm bani mâine şi ne mai vedem mâine seară şi vedem poimâine unde mai facem o telegondolă sau mai facem cine ştie ce patinoar.
                 Trebuie să ne gândim serios ce vrem să facem cu ţara noastră în următorii patru ani, opt ani, douăzeci de ani. O ţară nu se construieşte după ureche, nu se construieşte după o zi pe alta, se construieşte după un program sănătos. Nu mai vrem ca în ţara noastră, cu acest pământ bogat, cel mai bogat pământ din Europa, să dăm copiilor noştri legume şi fructe pline de otravă de la străini. Nu mai vrem ca în România crescătorii de animale să nu-şi poată câştiga bunăstarea din această muncă, pentru că unii sunt interesaţi de mafia importurilor de carne. Această ţară nu mai suportă. Din acest motiv şi din multe altele românii au încredere în USL. Noi nu putem să ne jucăm cu speranţele românilor!
                 Am încredere că Victor Ponta, actualul prim-ministru care a dovedit în aceste luni care nu au fost uşoare şi n-a avut nişte parteneri corecţi de cealaltă parte sau în deal, ca să spunem aşa, a dovedit că poate că cârmuiască această ţară şi sunt convins că în următorul mandat de guvern, când va fi din nou prim-ministru, după 9 decembrie, are puterea să pună rânduială în ţară, are puterea să oprească toată risipa de bani şi banii să meargă acolo unde este nevoie de ei. Pensionarii nu vor mai fi consideraţi în România „prea mulţi”, pensionarii, cele şase milioane de pensionari trebuie să ştie că au tot respectul nostru, pentru că ei şi dumneavoastră aţi construit această ţară. Pentru asta trebuie să aveţi permanent respectul Guvernului! Guvernul USL nu poate rămâne indiferent la pensiile care sunt trei milioane şi jumătate, nu poate trăi un om cu 350 de lei pe lună, indiferent ce iluzii îi dau unii sau alţii. Nu vrem ca în România să se mai închidă şcoli, nu vrem ca în România să se mai închidă spitale, vrem, dimpotrivă, să avem un sistem corect, un sistem sănătos. Vrem ca copiii noştri, cei care vor conduce România în perioada următoare, să crească sănătos, să crească instruiţi şi să poată să-şi ocupe un loc de muncă bine plătit. Tinerii din această ţară, ca oriunde în lume, au trei mari dorinţe: un loc de muncă bine plătit, să-şi poată întemeia o familie şi un acoperiş deasupra capului.
                 Nu sunt lucruri grele, dar dacă toţi banii se cheltuie cu chibzuinţă în România, în această ţară bogată se pot face multe lucruri. În încheiere, oameni buni, vreau să înţelegeţi că un vot nu este o simplă bucată de hârtie, este un strop de putere. Mai multe voturi înseamnă România puternică!
                   Doamne-ajută şi să vă dea Dumnezeu gândul cel bun pe 9 decembrie! Vă iubesc, moldoveni!

 Biroul de Presă al PSD presa@psd.ro twitter.com/biroupresapsd 25.11.2012

luni, 1 octombrie 2012

1 Octombrie-Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice

            Organizația Națiunilor Unite a apreciat, în anul 1990, că este necesar ca statele lumii, guvernele lor, să omagieze persoanele vârsnice, pentru contribuția lor la dezvoltatrea sociatății.
            Rezoluția numărul 45/106 din 14 decembrie 1990 a ONU a stabilit ca ziua de 1 Octombrie să fie înscrisă în calendarul lumii ca ZI INTERNAȚIONALĂ  A PERSOANELOR VÂRSTNICE.
            Începând de atunci, în toate țările membre ale ONU, printre care și România, la 1 Octombrie au loc manifestări variate, care au ca scop aprecierea persoanelor vârstnice, precum și discutarea problemelor cu care se confruntă acestea.
            Anul 2012, pentru România, aduce în actualitate probleme demografice deosebite.Asistăm la o scădere semnificativă a populației, iar specialiștii în domeniu apreciază că în anul 2020 populația va scădea cu 2 milioane.Ratele natalității și a persoanelor tinere au scăzut, în timp ce numărul persoanelor peste 65 de ani a crescut după anul 1989 cu 14%.
           Dificultăți în găsirea unei locuințe, problemele de pe piața muncii, schimbarea modului de viață, etc., au condus la reducerea sporului natural al polpulației.Acest proces de îmbătrânire al populației reprezintă, în primul rând, o provocare la nivel economic, pentru că, o dată cu trecerea timpului, vor fi dificultăți financiare în susținerea persoanelor vârstnice.
            În contextul acestui tablou demografic, ne punem fireasca întrebare:
”Seniorii, vârstnicii, generațiile vârstei a treia....., cine sunt acești oameni minunați?”
            Le datorăm viața, dar adeseori trecem pe lângă ei fără să le zărim amărăciunea și greutățile vârstei.Le datorăm recunoștința pentru că ne-au ajutat să devenim oameni, dar prea des le întoarcem spatele, pentru că nu mai au putere.Le datorăm respectul pentru că au preluat de la strămoșii noștri lumea și ne-au transmis-o cu misiunea de a o duce mai departe, dar rareori le spunem mulțumesc, pentru generozitatea și dăruirea lor.Le datorăm un semn de iubire, dar niciodată nu avem timp să le-o arătăm pe deplin.
            Vârstnicii au nevoie de o lume care să nu-i uite, să nu-i abandoneze, să nu-i trateze fără stimă.
Valoarea cea mai importantă a civilizației omenești este legătura între juniori și seniori.
           Vă mulțumim că existați și, la această zi aniversară, vă urăm din inimă, multă sănătate, liniște sufletească și bucurii alături de cei dragi.
La mulți ani!
Vasile Murariu,
Președinte Organizația Județeană a Pensionarilor Social- Democrați
Neamț


Lucrurile mici pe care le facem și le spunem schimbă vieți.
Un gest frumos poate să ia povara umerilor obosiți de drum.
Iată de ce, am deosebita onoare de a vă adresa cu prilejul
Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice
sănătate, fericire, bucurii și tradiționalul
La mulți ani!
Aurelia Simionică,
                                         Președinte   Organizația Municipală Piatra Neamț


La 1 octombrie 2012 omagiem cu respect și considerație
Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice.
Cu acest prilej vă urăm multă sănătate, bucurii și liniște
sufletească, alături de cei dragi!
La mulți ani!
Ionel Arsene,
Președinte Organizația Județeană PSD
Neamț



Ziua internaţională a persoanelor vârstnice

PSD a fost mereu partidul cel mai apropiat de persoanele varstnice, aparandu-le drepturile si incercand mereu sa le ofere un sprijin in plus. Deşi Organizaţia Naţiunilor Unite a stabilit ziua de 1 octombrie ca „Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice”, în cazul României o astfel de sărbătoare ar trebui să aibă loc în fiecare zi a anului. Poate doar aşa, gândindu-ne în fiecare moment la părţinţii şi bunicii noştri, felicitându-i, respectându-i şi urându-le la mulţi ani în fiecare zi vom reuşi să ştergem suferinţa creată de măsurile aberante şi abuzive ale guvernării PDL.
Nu este momentul acum să ne amintim de micşorarea pensiilor, prin introducerea plăţii CASS, de neacordarea niciunei indexări, de ameninţările repetate cu impozitarea pensiilor sau de permanenta desconsiderare şi bătaie de joc. Toate acestea ţin acum de domeniul trecutului.
Prezenţa PSD la guvernare este o garanţie că umilinţele pe care atât persoanele vârsnice, cât şi alte categorii sociale le-au îndurat în ultimii ani nu vor mai avea loc.
Este motivul pentru care, una dintre primele măsuri pe care am luat-o în calitate de prim-ministru a fost aceea de a returna, în tranşe, banii retinuţi ilegal pensionarilor la plata CASS. Aceasta a fost o mare nedreptate, chiar o ilegalitate a guvernării PDL, pe care am dorit să o îndreptăm.
Ne gândim şi la o formă de indexare a pensiilor. Sunt deja trei ani de când pensiile au fost îngheţate. În tot acest timp au existat creşteri importante de preţuri, puterea de cumpărare a pensionarilor a scăzut. Sunt perfect conştient de problemele pensionarilor, dar vă asigur că la Guvern facem calcule pentru a găsi soluţii.
Pentru guvernarea 2013-2016 avem deja o serie de măsuri pe care încercăm să le integrăm unei proiecţii bugetare multianuale. Este vorba despre:
 ·        introducerea în lege a unei reglementări care să prevadă posibilitatea majorării valorii punctului de pensie în cursul exercitiului bugetar, în situaţii în care inflaţia creşte cu mai mult de 5%. 
 ·        compensarea medicamentelor în mod real cu 90% pentru pensionarii cu pensii sub 1.000 de RON.
     ·        introducerea posibilităţii legale de achizitionare de puncte anuale de pensie necesare în cazul pensionării la limita de vârstă de către cetăţenii români care nu au contribuit la fondul de pensii pentru perioadele cumulate de maxim 5 ani.
 ·        transformarea vârstei de pensionare din obligaţie în drept, lăsând la latitudinea celui care atinge vârsta de pensionare decizia asupra momentului în care se iese la pensie.
Pentru că astăzi este totuşi o zi specială, doresc ca, în numele social-democratilor din Romania, să vă felicit şi să vă urez multă sănătate. Vă asigur că voi continua să vă ofer cât mai multe motive de bucurie, dar şi o altă mentalitate din partea conducerii statului faţă de dumneavoastră. Pentru noi este o datorie de onoare să gândim politici şi să promovăm măsuri menite să ofere persoanelor vârstnice condiţii mai bune de trai.

Victor Ponta,
Presedinte al PSD


 

luni, 10 septembrie 2012

Vizita doamnelor din OFSD Slobozia

În urma vizitei făcute  în județul nostru, în luna august, doamnele din Organizația de femei PSD din Slobozia (Ialomița) s-au întâlnit cu reprezentantele OFSD din municipiul nostru.

miercuri, 15 august 2012

Scrisoare catre romani

Scrisoare către români


       Voi incepe prin a le multumi celor care au votat la referendumul pentru demiterea presedintelui.Le multumesc tuturor nu doar celor care au spus “DA” , intrucat au demonstrat ca indiferent de optiunea lor politica nu sunt niste oi precum ii vrea Basescu.
       Acum sa trec la cei care nu au votat , avand ca motivatie intrebarea,banuiesc, retorica “Il dau jos pe Basescu sa il pun pe Iliescu ??” si treaba sta cam asa :
   1. Daca mergeati la vot si Basescu era demis cu tot cu “mortii si dublurile” de pe listele electorale , nu insemna ca din acel moment pana la sfarsitul lumii va fi la putere unul sau altul deoarece in septembrie urmand a fi organizate alegeri prezidentiale si atunci daca nu considerati ca USL poate fi o alegere buna puteati vota cu Diaconescu,MRU,Vadim Tudor sau cine vroiati.
   2.Am observat ca de fiecare data cand este adus in discutie Partidul Social Democrat , unii nu fac decat o singura conexiune si anume Iliescu – mineriada.
De ce ? Raspunsul e simplu : pentru ca cei care vor sa loveasca in imaginea PSD prin intermediul lui Iliescu nu au avut un alt argument negativ pe care sa-l implementeze in capul masei de manevra decat acesta.
      
Haideti sa facem un simplu exercitiu de memorie , raspunzand la cateva intrebari :
   1. Cate case are Iliescu ??
   2. Cate doamne ministru din timpul lui Iliescu au sau au avut garderoba in valoare de sute de mii de euro ??
  3. Care copil sau ruda a lui Iliescu este agramat dar totusi plin de “succesuri” , ne reprezinta in Parlamentul European si detine printre multe altele o vila in Franta de circa 1 milion de euro ??
   4. Oare oamenii agresati de catre jandarmii “plini de zel” , pe parcursul indelungatului protest anti PD-L au fost trimisi de Iliescu ??
   5. Unde este Omar Haisam domnule Basescu ??
Mai sunt multe intrebari pe care ar trebui sa vi le puneti inainte sa pupati poza lui Basescu !!!
        Daca e sa analizam suma totala platita pe contracte efectuate sau nu cu destinatia infrastructura am putea ajunge la concluzia ca avem drumuri ca in Germania.
        Nu stiu cat a furat , ce a furat , daca a furat Basescu si nici nu ma stresez prea mult cu acest subiect pentru ca exista institutii abilitate sa determine asta , institutii ale caror angajati sunt platiti din din taxele contribuabililor , institutii care ar trebui sa apere interesele tuturor cetatenilor si nu preferential.
       Consider ca Basescu NU ar mai trebui sa fie presedinte pentru ca a ignorat complet segmentul privat al economiei , nu a fost interesat sa creeze un mediu atractiv pentru companiile multinationale si intentiile acestora de a investi in Romania si a preferat sa scada salarii,pensii,alocatii si sa disponibilizeze zeci de mii de oameni in loc sa sustina productia , exportul si consumul produselor de fabricatie romaneasca.
       Consider ca Basescu nu ar mai trebui sa fie presedinte pentru ca in cei aproape 8 ani de presedentie nu am vazut , nici macar auzit ceva pozitiv ca s-a intamplat in Romania , ba din contra , doar lucruri grave precum inchiderea a zeci de spitale , cheltuieli protocolare inimaginabile , contracte pentru clientela politica cu preturi cel putin dublate fata de preturile celorlate companii , promovarea defectuoasa a turismului si imense cheltuieli eronat facute in acest domeniu , precum si multe altele.
      Ne miram de ce a ajuns tara noastra sa fie plina de asazisele “pitipoance” si badarani lipsiti de cultura si valori morale.Eu zic sa facem o retrospectiva a comportamentului din ultimii ani a celor “de sus“ si vom intelege de unde s-a luat exemplu.
       Si nu in ultimul rand,consider ca Basescu NU MERITA sa ne fie presedinte pentru ca ne-a dezbinat ca natiune,ne-a desconsiderat si ne-a jignit ca oameni iar prin caracterului lui malitios a distrus imaginea pozitiva si asa infima pe care o mai aveam pe plan international.
         NICIODATA  NU  MI-A  FOST  RUSINE  CA  SUNT  ROMAN ,  IN    SCHIMB  SUNT  MOMENTE  IN  CARE  IMI   RUSINE CA  UNII SUNT  ROMANI !!!
                                                                       Eduard Berescu

Miting Piatra Neamț





marți, 5 iunie 2012

Electorală

DRAGI PIETRENI,
    Nu vă lăsați manipulați  : A.P.E.L. =  PDL
·        Ei au adus România la sapă de lemn , jefuindu-i resursele , iar acum de rușine și teamă s-au ascuns într-un camuflaj verde. Dar nu și-au lepădat vechile năravuri  !
·        Gheorghe Ștefan și Culiță Tărâță se fac vinovați deopotrivă de înfometarea și înjosirea noastră !
·        Acum , pe banii noștri , au poluat iar orașul și comunele județului  cu reclame demagogice și mincinoase , sperând să vă înșele din nou .
De aceea vă chemăm să eliberăm împreună orașul Piatra Neamț si judetul Neamt.

VOTAȚI  ALTFEL  DE  OAMENI !
VOTAȚI  SCHIMBAREA !
VOTAȚI  PENTRU  RECÂȘTIGAREA  DEMNITĂȚII  CETĂȚENEȘTI !

VOTAȚI  PROFESIONIȘTII USL !

Nu poți schimba nimic dacă repeți aceeași greșeală !
VOTEAZĂ  SCHIMBAREA !     VOTEAZĂ USL  !
Votul  dumneavoastră  contează  ! 
Este un drept , dar și o obligație  față  de comunitatea  în care trăiți  !
VOTEAZĂ USL  !

Vă promitem :
RĂSPUNDERE   .   RESPONSABILITATE  .   RESPECT  .

VOTEAZĂ    ECHIPA   USL  !

(DIN FOLCLORUL PIETREAN):

Doar prin muncă și credință
Poți alege al tău țel,
Furturile-s cu putință
Când alegi, prin vot, APEL.

De primar: să am pardon,
A dat goluri berechet
Multe sunt la stadion,
Cel mai mare la buget.

Pentru liniștea deplină
Și belșug pe toată vatra
Merită să faci lumină
Nu-i mai da prin voturi PIATRA !


...









                 

   
















sâmbătă, 2 iunie 2012

1 iunie

  Ziua de 1 iunie a fost marcată de PSD Piatra Neamţ prin mai multe acţiuni.Dimineaţă, împreună cu dl.Pruteanu, candidat la preşedinţia CJ, s-au oferit dulciuri copiilor din secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean.La ora 13 şi 17, membrii noştri au împărţit baloane roşii copiilor din cartierele oraşului.Lor li s-au alăturat şi colegii din USL, cu baloane galbene şi albastre.



sâmbătă, 26 mai 2012

Liderii USL au sosit la Piatra Neamt

       

          Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin au sosit la Piatra Neamţ pentru a-şi exprima respectul şi sustinerea pentru cetaţenii nemţeni.
          Victor Ponta : "Prieteni dragi din judetul Neamţ şi din Piatra Neamţ, prin votul din 10 iunie puteţi scăpa de Gheorghe Ştefan şi Culită Tărâţă, care vă consideră sclavii lor."
           Crin Antonescu : "Baronii verzi/portocalii, Gheorghe Ştefan şi Culiţă Tărâţă, nu au nici o şansă să intre în barca USL. Ei şi protejaţii lor vor plăti pentru toate ilegalităţile şi pentru tot răul pe care l-au făcut nemţenilor."
           Daniel Constantin : " Depinde doar de dumneavoastră să aveţi un primar tânăr, energic şi loial intereselor concetăţenilor lui. Nu vă lăsati manipulaţi : votaţi Vasile Drăguşanu - primar la Piatra Neamţ !"

                                    VOTAŢI  ECHIPA  USL !