TSD Piatra Neamt

luni, 1 octombrie 2012

1 Octombrie-Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice

            Organizația Națiunilor Unite a apreciat, în anul 1990, că este necesar ca statele lumii, guvernele lor, să omagieze persoanele vârsnice, pentru contribuția lor la dezvoltatrea sociatății.
            Rezoluția numărul 45/106 din 14 decembrie 1990 a ONU a stabilit ca ziua de 1 Octombrie să fie înscrisă în calendarul lumii ca ZI INTERNAȚIONALĂ  A PERSOANELOR VÂRSTNICE.
            Începând de atunci, în toate țările membre ale ONU, printre care și România, la 1 Octombrie au loc manifestări variate, care au ca scop aprecierea persoanelor vârstnice, precum și discutarea problemelor cu care se confruntă acestea.
            Anul 2012, pentru România, aduce în actualitate probleme demografice deosebite.Asistăm la o scădere semnificativă a populației, iar specialiștii în domeniu apreciază că în anul 2020 populația va scădea cu 2 milioane.Ratele natalității și a persoanelor tinere au scăzut, în timp ce numărul persoanelor peste 65 de ani a crescut după anul 1989 cu 14%.
           Dificultăți în găsirea unei locuințe, problemele de pe piața muncii, schimbarea modului de viață, etc., au condus la reducerea sporului natural al polpulației.Acest proces de îmbătrânire al populației reprezintă, în primul rând, o provocare la nivel economic, pentru că, o dată cu trecerea timpului, vor fi dificultăți financiare în susținerea persoanelor vârstnice.
            În contextul acestui tablou demografic, ne punem fireasca întrebare:
”Seniorii, vârstnicii, generațiile vârstei a treia....., cine sunt acești oameni minunați?”
            Le datorăm viața, dar adeseori trecem pe lângă ei fără să le zărim amărăciunea și greutățile vârstei.Le datorăm recunoștința pentru că ne-au ajutat să devenim oameni, dar prea des le întoarcem spatele, pentru că nu mai au putere.Le datorăm respectul pentru că au preluat de la strămoșii noștri lumea și ne-au transmis-o cu misiunea de a o duce mai departe, dar rareori le spunem mulțumesc, pentru generozitatea și dăruirea lor.Le datorăm un semn de iubire, dar niciodată nu avem timp să le-o arătăm pe deplin.
            Vârstnicii au nevoie de o lume care să nu-i uite, să nu-i abandoneze, să nu-i trateze fără stimă.
Valoarea cea mai importantă a civilizației omenești este legătura între juniori și seniori.
           Vă mulțumim că existați și, la această zi aniversară, vă urăm din inimă, multă sănătate, liniște sufletească și bucurii alături de cei dragi.
La mulți ani!
Vasile Murariu,
Președinte Organizația Județeană a Pensionarilor Social- Democrați
Neamț


Lucrurile mici pe care le facem și le spunem schimbă vieți.
Un gest frumos poate să ia povara umerilor obosiți de drum.
Iată de ce, am deosebita onoare de a vă adresa cu prilejul
Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice
sănătate, fericire, bucurii și tradiționalul
La mulți ani!
Aurelia Simionică,
                                         Președinte   Organizația Municipală Piatra Neamț


La 1 octombrie 2012 omagiem cu respect și considerație
Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice.
Cu acest prilej vă urăm multă sănătate, bucurii și liniște
sufletească, alături de cei dragi!
La mulți ani!
Ionel Arsene,
Președinte Organizația Județeană PSD
Neamț



Ziua internaţională a persoanelor vârstnice

PSD a fost mereu partidul cel mai apropiat de persoanele varstnice, aparandu-le drepturile si incercand mereu sa le ofere un sprijin in plus. Deşi Organizaţia Naţiunilor Unite a stabilit ziua de 1 octombrie ca „Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice”, în cazul României o astfel de sărbătoare ar trebui să aibă loc în fiecare zi a anului. Poate doar aşa, gândindu-ne în fiecare moment la părţinţii şi bunicii noştri, felicitându-i, respectându-i şi urându-le la mulţi ani în fiecare zi vom reuşi să ştergem suferinţa creată de măsurile aberante şi abuzive ale guvernării PDL.
Nu este momentul acum să ne amintim de micşorarea pensiilor, prin introducerea plăţii CASS, de neacordarea niciunei indexări, de ameninţările repetate cu impozitarea pensiilor sau de permanenta desconsiderare şi bătaie de joc. Toate acestea ţin acum de domeniul trecutului.
Prezenţa PSD la guvernare este o garanţie că umilinţele pe care atât persoanele vârsnice, cât şi alte categorii sociale le-au îndurat în ultimii ani nu vor mai avea loc.
Este motivul pentru care, una dintre primele măsuri pe care am luat-o în calitate de prim-ministru a fost aceea de a returna, în tranşe, banii retinuţi ilegal pensionarilor la plata CASS. Aceasta a fost o mare nedreptate, chiar o ilegalitate a guvernării PDL, pe care am dorit să o îndreptăm.
Ne gândim şi la o formă de indexare a pensiilor. Sunt deja trei ani de când pensiile au fost îngheţate. În tot acest timp au existat creşteri importante de preţuri, puterea de cumpărare a pensionarilor a scăzut. Sunt perfect conştient de problemele pensionarilor, dar vă asigur că la Guvern facem calcule pentru a găsi soluţii.
Pentru guvernarea 2013-2016 avem deja o serie de măsuri pe care încercăm să le integrăm unei proiecţii bugetare multianuale. Este vorba despre:
 ·        introducerea în lege a unei reglementări care să prevadă posibilitatea majorării valorii punctului de pensie în cursul exercitiului bugetar, în situaţii în care inflaţia creşte cu mai mult de 5%. 
 ·        compensarea medicamentelor în mod real cu 90% pentru pensionarii cu pensii sub 1.000 de RON.
     ·        introducerea posibilităţii legale de achizitionare de puncte anuale de pensie necesare în cazul pensionării la limita de vârstă de către cetăţenii români care nu au contribuit la fondul de pensii pentru perioadele cumulate de maxim 5 ani.
 ·        transformarea vârstei de pensionare din obligaţie în drept, lăsând la latitudinea celui care atinge vârsta de pensionare decizia asupra momentului în care se iese la pensie.
Pentru că astăzi este totuşi o zi specială, doresc ca, în numele social-democratilor din Romania, să vă felicit şi să vă urez multă sănătate. Vă asigur că voi continua să vă ofer cât mai multe motive de bucurie, dar şi o altă mentalitate din partea conducerii statului faţă de dumneavoastră. Pentru noi este o datorie de onoare să gândim politici şi să promovăm măsuri menite să ofere persoanelor vârstnice condiţii mai bune de trai.

Victor Ponta,
Presedinte al PSD