duminică, 21 septembrie 2014
vineri, 19 septembrie 2014
PSD Piatra Neamt a oferit rechizite prichindeilor
Toţi prichindeii de la grădiniţa arondată
Şcolii gimnaziale numărul 6 din Piatra Neamţ au avut câte o surpriză joi
dimineaţă. Fiecare dintre cei 102 preşcolari au primit rechizite, creioane
colorate şi acuarele. Iniţiativa a aparţinut conducerii organizaţiei PSD Piatra
Neamţ.
“Şcoala a început de câteva zile şi ne-am
dorit să ajutăm şi noi cum putem aceşti copii. Nu am mers la şcolile din
centrul oraşului, ci am mers la şcolile de cartier pentru că în aceste zone
sunt mulţi copii care provin din familii cu venituri modeste care poate nu au
avut posibiltăţi financiare să cumpere creioane, carioci şi tot ceea ce mai
este necesar unui preşcolar. La începutul săptămânii viitoare vom repeta
această acţiune, însă mergem la grădiniţa din cartierul Văleni, unde donăm
jucării şi volume de cărţi bibliotecii şcolii din respectivul cartier”, a
declarat Aurelia Simionică, preşedinte PSD Piatra Neamţ.
De asemenea, nu vor fi uitaţi nici pensionarii
din Piatra Neamţ care vor avea parte de surprize plăcute, pregătite tot de
membrii PSD Piatra Neamţ, cu ocazia Zilei Vârstnicului, zi ce se va sărbători
pe data de 1 octombrie.
sursa text: ziarulceahlaul.ro
joi, 18 septembrie 2014
miercuri, 17 septembrie 2014
Reconstruim Piata Centrala!
Ieri, la Bucuresti, toti cei noua membri ai Consiliului Tenhnico-Economic al Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice au inteles cat de importanta este reconstructia Pietei Centrale pentru Piatra Neamt. Dupa prezentarea informatiilor despre necesitatea si oportunitatea refacerii acestui obiectiv, Consiliul a votat in unanimitate finantarea lucrarilor. Avizul Consiliului si documentatia ce il insoteste vor ajunge in scurt timp la vicepremierul Liviu Dragnea care va semna ordinul de ministru prin care Compania Nationala de Investitii va derula proiectul.
Viceprimar Aurelia Simionica,
Presedinte PSD Piatra Neamt
marți, 9 septembrie 2014
Corina Crețu va ocupa funcția de comisar pentru Politici regionale.
Jean-Claude Juncker și-a stabilit echipa de comisari europeni. Din ea face parte și Corina Crețu. Chiar dacă s-au făcut speculații că România va primi comisariatul Ajutorului Umanitar și nu pe cel al Politicii Regionale în cadrul Comisiei Europene cum anunțase premierul Victor Ponta, toate zvonurile par să fi fost false.
Crețu va primi postul de comisar al Politicii Regionale, al doilea ca buget în cadrul UE, cu o sumă de 350 de miliarde de euro. Mai jos e prezentată componența noii Comisii Europene.
Președinte
Jean-Claude Juncker
Vicepreședinți
Vicepreședinte pentru creștere si dialog social – Estonia, Andrus Ansip
Vicepreședinte pentru inovație digitală – Slovenia, Alenka Bratusek
Vicepreședinte pentru buget – Finlanda, Jyrki Katainen
Vicepreședinte pentru energie – Letonia, Valdis Dombrovskis
valdis dobrovskis regularizări – Olanda, Franciscus (Frans) Timmermans
luni, 8 septembrie 2014
Abonați-vă la:
Postări (Atom)