Declaraţia Schuman, 9 mai
1950
Declaraţia rostită la 9 mai
1950 de Robert Schuman, ministrul francez al afacerilor externe, a rămas
înscrisă în istoria construcţiei europene drept „declaraţia Schuman”. Textul
prevedea crearea unei Comunităţi a cărbunelui şi oţelului, ai cărei membri
urmau să-şi gestioneze împreună aceste două resurse.
Comunitatea Europeană a
Cărbunelui şi Oţelului (CECO), înfiinţată de Franţa, Germania, Italia, Ţările
de Jos, Belgia şi Luxembourg,
a fost prima dintr-o serie de instituţii europene supranaţionale care au stat
la baza Uniunii Europene de astăzi.
În 1950, naţiunile Europei
făceau încă eforturi pentru a înlătura consecinţele dezastruoase ale celui
de-al Doilea Război Mondial, care încetase cu 5 ani în urmă.
Ţările Europei erau
determinate să caute modalităţi de a evita un alt război. Au ajuns la concluzia
că prin punerea în comun a producţiei de cărbune şi oţel (conform Declaraţiei),
un eventual război între Franţa şi Germania,
rivali istorici, „ar fi nu numai de neconceput, ci şi imposibil din punct de
vedere material”.
De bună seamă, reunirea
intereselor economice a contribuit la creşterea standardelor de viaţă şi la
crearea unei Europe mai unite. Posibilitatea
de a adera la CECO le-a fost oferită şi altor ţări.
Citate din Declaraţia
Schuman:
„Pacea mondială nu poate fi
asigurată fără a face eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o
ameninţă.”
„Europa nu va fi construită
dintr-odată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete care să
creeze în primul rând o solidaritate de facto.”
„Punerea în comun a producţiilor
de cărbune şi oţel...va schimba destinele acelor regiuni care s-au dedicat în
trecut fabricării muniţiei de război, dar care au fost, în acelaşi timp, cele
mai constante victime ale conflictelor.”
Robert Schuman |
Text integral
Pacea mondială nu poate fi
asigurată fără a face eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o
ameninţă.
Contribuţia pe care o poate
aduce civilizaţiei o Europă organizată şi activă este indispensabilă pentru
menţinerea unor relaţii paşnice. Asumându-şi, timp de mai bine de 20 de ani,
rolul de campioană a unei Europe unite, Franţa
şi-a pus dintotdeauna eforturile în slujba păcii. Nu am reuşit să realizăm o
Europă unită şi ne-am confruntat cu războaie.
Europa nu se va construi
dintr-o dată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete care
vor genera în primul rând o solidaritate de fapt. Alăturarea naţiunilor
europene implică eliminarea opoziţiei seculare dintre Franţa şi Germania. Orice acţiune întreprinsă trebuie să aibă în
vedere în primul rând aceste două ţări.
În acest scop, guvernul
francez propune ca măsuri imediate să fie întreprinse într-o direcţie concretă,
dar decisivă.
Guvernul francez propune ca
producţia franco-germană de cărbune şi oţel să fie plasată sub o Înaltă
Autoritate comună, în cadrul unei organizaţii deschise şi altor state europene.
Punerea în comun a producţiilor de cărbune şi oţel va asigura imediat
stabilirea unor baze comune de dezvoltare economică, un prim pas către
realizarea unei federaţii europene şi va schimba destinele acelor regiuni care
s-au dedicat în trecut fabricării muniţiei de război, dar care au fost, în
acelaşi timp, cele mai constante victime ale conflictelor.
Solidaritatea de producţie
astfel stabilită va demonstra că orice război între Franţa şi Germania
devine nu numai inimaginabil, ci şi imposibil din punct de vedere material. Înfiinţarea
acestei unităţi de producţie puternice, deschisă tuturor ţărilor care doresc să
colaboreze, va pune bazele reale ale unificării economice, angajându-se să le
furnizeze tuturor ţărilor membre elementele principale ale producţiei
industriale, în condiţii egale.
Această producţie va fi
oferită lumii întregi, fără diferenţieri sau excepţii, pentru a contribui la
creşterea nivelului de trai şi pentru a promova realizările paşnice. Cu
mijloace suplimentare, Europa va putea să ducă mai departe realizarea uneia
dintre misiunile sale esenţiale: dezvoltarea continentului african.
În acest mod se va realiza,
simplu şi rapid, acea fuziune a intereselor care este indispensabilă pentru
crearea unui sistem economic comun; aceasta ar putea fi piatra de temelie a
unei comunităţi mai largi şi mai complexe reunind ţări aflate multă vreme în
conflicte sângeroase.
Prin punerea în comun a
producţiei de bază şi prin instituirea unei Înalte Autorităţi, ale cărei
decizii vor reuni Franţa, Germania şi alte state membre, această propunere va
conduce la stabilirea primelor baze concrete ale unei federaţii europene,
indispensabilă pentru menţinerea păcii.
Pentru a promova realizarea
obiectivelor astfel definite, guvernul francez este pregătit să iniţieze
negocieri pornind de la următoarele considerente.
Sarcina pe care o va avea de
îndeplinit Înalta Autoritate comună va fi de a asigura, în cel mai scurt timp
posibil, modernizarea producţiei şi îmbunătaţirea calităţii acesteia;
furnizarea în condiţii egale a cărbunelui şi oţelului pentru pieţele din Franţa
şi Germania, precum şi pentru pieţele din alte ţări membre; dezvoltarea în
comun a exporturilor către alte state; egalizarea şi îmbunătăţirea nivelului de
trai al muncitorilor din aceste ramuri industriale.
Pentru a îndeplini aceste
obiective, pornind de la condiţiile de producţie diferite din statele membre,
propunem să se instituie o serie de măsuri cu caracter tranzitoriu, cum ar fi
aplicarea unui plan de producţie şi investiţii, stabilirea unui mecanism
compensatoriu pentru egalizarea preţurilor şi crearea unui fond de
restructurare care să faciliteze raţionalizarea producţiei. Circulaţia
cărbunelui şi a oţelului între statele membre va fi imediat scutită de toate
taxele vamale şi nu va fi afectată de ratele de transport diferenţiate. Se vor
crea treptat condiţii care vor permite o distribuţie cât mai raţională a
producţiei, la cel mai înalt nivel de productivitate.
Spre deosebire de
cartelurile internaţionale, care au tendinţa de a impune practici restrictive
asupra distribuţiei şi exploatării pieţelor naţionale şi de a menţine profituri
mari, această organizaţie va asigura fuziunea pieţelor şi extinderea producţiei.
Principiile şi acţiunile
esenţiale definite mai sus vor face obiectul unui tratat semnat între state şi
înaintat spre ratificare parlamentelor din fiecare ţară.
Negocierile necesare pentru stabilirea detaliilor legate de aplicarea acestor
prevederi se vor desfăşura cu ajutorul unui arbitru numit de comun acord. Acesta
va avea sarcina de a se asigura că acordurile convenite corespund principiilor
enunţate şi, în cazul în care se ajunge la un impas, va decide ce soluţie
urmează să fie adoptată.
Înalta Autoritate comună
care se ocupă de administrarea întregului sistem va fi alcătuită din
personalităţi independente numite de guverne, respectându-se principiul
reprezentării egale. Guvernele vor alege de comun acord un preşedinte.
Deciziile Autorităţii se vor aplica în Franţa, Germania
şi în celelalte ţări membre. În cazul în care deciziile autorităţii vor fi
contestate, se vor lua măsuri de la caz la caz.
Un reprezentant al Organizaţiei
Naţiunilor Unite va fi acreditat pe lângă Autoritate şi va întocmi un raport
public pentru ONU de două ori pe an, pentru a face un bilanţ al activităţii
noii organizaţii, în special în ceea ce priveşte respectarea obiectivelor
acesteia.
Instituirea Înaltei
Autorităţi nu va prejudicia în niciun fel regimul de proprietate asupra
întreprinderilor. În exercitarea funcţiilor sale, Înalta Autoritate comună va
lua în considerare puterea conferită de Autoritatea Internaţională a Ruhrului
şi obligaţiile de orice natură impuse Germaniei, atâta timp cât acestea rămân
în vigoare.
sursa: Uniunea Europeana
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu