Ziua Mondială a Diabetului are loc în fiecare an
în data de 14 noiembrie, la inițiativa Federației Internaționale de Diabet (IDF), cu
sprijinul Organizației Mondiale a Sănătății.
Această zi este marcată la
nivel internațional de toate asociațiile
membre ale IDF, de furnizorii de servicii de sănătate, cât și
de persoanele afectate de diabet, fiind cea mai mare campanie mondială de
informare asupra diabetului.
Evenimentul are ca scop să ofere o mai bună informare persoanelor care
suferă de diabet, reprezentând și o
manieră de implicare și de informare a
publicului, în general – cei care au persoane apropiate care suferă de această
boală, publicul larg, profesioniștii din domeniul sănătății și
autoritățile publice.
Organizația Femeilor Social
Democrate din cadrul PSD Piatra Neamț, împreună cu TSD Piatra Neamț, a realizat
o acțiune dedicată Zilei Mondiale a
Diabetului, în data de 14.11.2013, în centrul municipiului Piatra Neamț. Cu
aceasta ocazie s-au înmânat cetațenilor
pietreni baloane , pentru copii,
și pliante , pentru adulți. Pliantele conțineau informații privind riscurile și
efectele diabetului dar și câteva sfaturi privind modul în care poate fi evitată îmbolnăvirea printr-un stil de viață și
alimentație sănătoase.
La acțiune au participat
membre ale OFSD Piatra Neamț și tineri din cadrul TSD Piatra Neamț sub coordonarea
dnei Aurelia Simionică (președinte PSD Piatra Neamț) și a dnei Doinița Ciocan
(președinte OFSD Piatra Neamț).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu