TSD Piatra Neamt

vineri, 29 august 2014

Conferinţa Organizaţiei Municipale PSD Piatra Neamţ


     Ieri, 28 august 2014, în cadrul Conferinţei Organizaţiei Municipale PSD Piatra Neamţ a fost adoptată, în unanimitate, rezoluţia Consiliului Naţional PSD de susţinere a candidaturii lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. 

     Delegaţii celor 75 de organizaţii locale PSD Piatra Neamţ şi-au luat angajamentul să întreprindă toate acţiunile necesare pentru câştigarea scrutinului.


     Începând cu ora 17, în sala „Calistrat Hogaş” a Consiliului Judeţean, cei 250 de social-democraţi participanţi la Conferinţă au fost alături de mine şi, împreună cu deputaţi din Neamţ, consilieri judeţeni şi locali am analizat rezultatele muncii politice din ultimul an şi, cu entuziasm, ne mobilizăm și vom reda comunităţii încrederea că au puterea de a schimba – în profunzime – realitatea politico-administrativă a României și, în egală măsură, a municipiului Piatra Neamţ.


Viceprimar Aurelia Simionică,

Preşedintele PSD Piatra Neamţ










































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu